În pas cu toamna…


Poate părea destul de ciudat pentru unii, dar toamna și iarna sunt anotimpurile cele mai apropiate de sufletul meu. Sunt anotimpurile în care mă regăsesc și sunt dornică de viață. Frigul ce lasă obrajii roșii îmi fac zâmbetul să devină mai clar. Pentru mine, culorile inimaginabile ale frunzelor, ar transforma orice ieșire din casă într-o promenadă. Din punctul meu de vedere, privirile celor din jur par mai vii prin ceața densă.

Acest mijloc de octombrie, rece la exterior și totuși plin de căldura în sufletul meu, mi-a readus în gând vremuri de mult apuse. Orice drum mi-aș alege zilnic, mă izbesc de un fel de deja-vu, pentru că în fiecare toamnă retrăiesc unele gânduri și sentimente, doar că toamna asta e puțin altfel.

Dimineața am savurat o felie de pâine cu icre incredibil de delicioase (țin să menționez faptul că aceste bucate au fost gătite în casă, și cred că au fost făcute cu suflet, pentru că gustul a fost divin), iar în timpul acestui mic dejun am încercat să-mi definesc emoțiile ce mi-au acaparat sufletul. Aștept să se apropie iarna, să pot trage linie și să pot definitiva acest puzzle ale cărui piese au fost cele mai frumoase din acest an.

Într-un sat din inima Moldovei, (la casa bunicilor), am luat parte pentru prima oară la culesul viei. Separam strugurii albi de cei roșii, și-i așezam pe fiecare în lădița sa, iar gustul acelui must era rupt dintr-o poveste. Aș putea chiar sa fac un exercițiu de memorie, și să-mi amintesc acea cană din lut, așezată pe o bucată de lemn deasupra butoiului, umplută cu acel lichid ce avea o culoare ce numai toamna o poți vedea. Din păcate, acest lucru nu era decât o bucurie de câteva zile pentru că mustul fermenta și urma să se transforme într-o altă încântare a simțurilor. Acolo toamna miroase a naturalețe.

Toamna îmi aducea mereu lucruri și oameni noi, și de fiecare dată simțeam nevoia să uit ce e rău, și să caut noi catarge pe care să-mi ridic visele. Dar acum totul e atât de diferit. Pentru prima oara în viață simt paleta de culori în sufletul meu, iar toamna s-a schimbat. E din ce in ce mai multicoloră, e plină de fericire și voie bună chiar dacă unele lucruri par imposibil de realizat. Înainte fiecare fibră striga după acel ceva, imaginația începea să zboare și inima să ceară. Dar azi, în plina toamnă mă reîndragostesc de aceeași persoană. Și pur și simplu nu-mi dau seama uneori când se instalează acest sentiment, apar mereu emoțiile care mă cuprind când vad persoana respectivă, apare dorința de a sta în preajma ei tot timpul, de a plânge și a râde cu ea mereu, dorința de a o vedea fericită pentru că asta mă face fericită și pe mine.

Continuă să citești În pas cu toamna…

Despre suflet!


Am auzit o istorioară despre un grup de europeni care au plecat în expediţie prin Tibet împreună cu un şerpaş. Hotărâţi să ajungă într-o singură zi la tabăra unde erau aşteptaţi, au tot grăbit urcuşul, îndemnându-şi însoţitorul să meargă mai repede şi refuzând orice propunere de a face un popas. După multe ore de drum, tibetanul s-a oprit fără un cuvânt, s-a aşezat pe o piatră şi a închis ochii. Cercetătorii l-au întrebat ce face, i-au vorbit, l-au rugat, l-au ameninţat că nu-i mai dau nici o plată dacă nu se ridică imediat să-i conducă la locul dorit. Călăuza a rămas neclintită. După o oră şi ceva a deschis ochii, s-a ridicat scuturându-şi un pic veşmintele şi a pornit cu pas liniştit, chemându-i pe oameni să continue drumul. Aceştia au venit muţi de uimire. După o vreme, cineva a rupt tăcerea şi l-a întrebat ce l-a făcut să se oprească în felul în care o făcuse şi ce l-a înduplecat până la urmă să reia urcuşul. Şerpaşul a spus:

– Trupurile noastre s-au zorit prea mult. Trebuia să ne oprim şi să aşteptăm până ne ajung din urmă sufletele, altfel călătoria noastră n-ar fi avut sorţi de izbândă.
Povestea aceasta mi-a adus aminte o alta. Tot despre un tibetan. El nu însoţea pe nimeni, ci plecase de unul singur spre o mănăstire ridicată în vârf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere şi tunete. Omul a găsit un han unde să se adăpostească abia după ce s-a lăsat întunericul. A schimbat câteva vorbe cu stăpânul locului, a mâncat ceva şi s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziuă şi călătorul era gata de plecare. Hangiul s-a uitat pe fereastră, a văzut cum toarnă cu găleata şi a spus:
– Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prăpăd, n-o să apuci să ajungi nici până la următorul han, darămite sus, la mănăstire!
Drumeţul a deschis uşa şi i-a răspuns din prag:
– Nu-ţi face griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, aşa că picioarelor mele le este uşor să-l urmeze.
Foarte probabil că istorioarele nu au fost născute deodată, ca gemenii, de acelaşi povestitor. Dar dacă le afli pe amândouă nu ai cum să nu te întrebi ce înseamnă a fi cu adevărat în ritm cu propriul suflet. Să nu îngădui trupului să gonească orbeşte îndemnat de urgenţe care te rup de sensul adânc al vieţii şi îţi barează chiar drumul spre culmea la care aspiri? Dar să laşi sufletul să se desprindă de celelalte învelişuri mai încete ale fiinţei, să-şi ia avânt pentru a marca locul unde şi ele vor ajunge, puse în mişcare de energia lui colosală? Şi de ce tocmai sufletul să fie înainte-mergător şi nu raţiunea sau voinţa? De ce tocmai sufletul să fie călăuza noastră prin lume, ce îl face pe el să deţină cunoaşterea care îi trebuie pentru a ne conduce la capătul nopţii?

La întrebarea aceasta primim răspuns atunci când întâlnim oameni în care sufletul vibrează fără măsură. Ceea ce spun ei este adevărat. Au uşurinţa de a lăsa o amprentă în viaţa noastră şi atunci când nu-şi propun să transmită ceva. Totuşi, ceva se comunică chiar prin simpla lor prezenţă. Au o înţelegere caldă a lucrurilor, un fel natural de a fi care face ca tot ceea ce este unic în fiinţa lor să intersecteze ceva universal.

Cei care  sunt conştienţi de propriul suflet se bucură să-i aprecieze pe cei din jur, să participe viu la frumuseţea pe care o presimt în ceilalţi, chiar şi atunci când aceştia nu-şi cunosc şi nu-şi celebrează frumuseţea interioară.
 

Nemții au o vorbă: „Să nu mergi niciodată mai repede decât poate să zboare îngerul tău păzitor!

Pentru cei ce ati fost….


„Cand va disparea ultimul taran din lume – la toate popoarele, vreau sa spun – va disparea si ultimul OM din specia om.Si atunci vor ramane doar maimute cu haine. ” ( Petre Tutea)  

Cu siguranta multi dintre noi avem amintiri placute alaturi de bunici, pentru ca ei sunt acele chipuri blande dar chinuite de-a lungul timpului, acele persoane intelepte care ti-ar face toate mofturile, acele persoane care pentru unii din pacate nu mai sunt…

De ce mi-e dor…?!

Mi-e dor de copilarie, de clipele cand stateam la gura sobei in plina iarna si o priveam cu ochi mari pe bunica, cum pregatea aluatul pentru paine. Tin minte si acum acea covata din lemn, cu o culoare aramie, acel sunet produs in momentul in care bunica turna ulei in aluat si-l framanta pana ajungea sa nu se mai prinda nici de maini si nici de covata. Nu voi da niciodata gustul „turtelor” facute pe plita cu tentativele care se gasesc astazi in comert, sau cartofii rumeniti in jar sau chiar pe plita. Mi-e dor de mirosul care cuprindea intreaga ulita, atunci cand cuptorul de lut era plin de colaci, si placinte aurite si presarate cu mac si zahar, mi-e dor de cum eram certata de fiecare data ca nu aveam rabdare sa se raceasca bucatele din cuptor scoase aburind, si nu era data in care sa nu ma frig.

Imi lipsesc serile de duminica sau cele de sarbatoare, cand stateam cu bunicii, intinsi pe iarba in gradina si ascultam greierii, broastele si linistea serii. Mi-e dor de clipele din atelierul de tamplarie al bunicului meu, unde toate uneltele prindeau viata, iar fiecare lucru facut cu migala, avea o valoare aparte. Ce iesea de pe urma acelor maini uscate sunt astazi comori nepretuite. Nimic nu poate egala zilele de vara, cand se auzea gura mea pe ulita, urcata pe mormanul de fan, adus acasa de pe campuri cu caruta trasa de cai. 

Si ma repet, mi-e dor de voi bunici frumosi, de ale voastre vorbe, de clipele de mult apuse sub ale vietii hopuri.

„As da toate peisajele din lume pentru cel al copilariei mele. ” E. Cioran

 

Traieste cum te taie capul….


Mereu tebuie sa existe un moment care sa aiba un anumit impact. Pentru unii e potentialul pentru a se schimba, asa cum efectele de unda sunt peste puterea noastra de protectie, trimitand niste particule, care sa se prabuseasca impreuna, facandu le astfel sa stea mai apropiate, in timp ce pe altii ii trimite in lumea unor aventuri minunate ajungand in locuri unde nici macar nu s-ar fi gandit ca pot ajunge. Tocmai asta este chestia la aceste momente de impact, nu poti, indiferent cat de mult ai incerca, sa controlezi cum te vor afecta sau nu. Trebuia doar sa lasi particulele sa aterizeze acolo unde vor si….sa astepti..…pana la urmatoarea coliziune, pentru ca paradox sau nu, timpul iti este cel mai mare dusman, dar in spatele caruia se gaseste totusi cel mai bun prieten.

Ne izbim zilnic de mutre acre si fete inclestate, care te judeca fara a te cunoaste, si asta pentru ca traim intr-o societate de care pe fiecare zi ce trece, suntem din ce in ce mai socati. Te intrebi adesea de ce e asa, si nu invers….Pai e chiar simplu, daca ar fi invers nu ar mai fi la fel de palpitant si interesant. Frecvent aud “pfuu….cat e de penala cu acele suvite mov…….ai vazut ce aiurea sta acel tricou pe tipul respectiv?…..Uite la acel cuplu de batrani, vin si ocupa o banca in parc degeaba……A, ne pare rau nu va putem angaja pentru ca aveti pierce in limba si se vede in momentul in care vorbiti….A,pai nu poti fi cu el, pentru ca e alta natie si pe deasupra se zvoneste ca nu e prea fidel, mai are ceva antecedente……”.

Seriooos? ’ai ma? Ce e cu aceste conceptii de nici 2 lei?…..Si ce daca e suvitata mov sau are pierce, asta e modul ei de a se simti bine in propria piele. Si ce daca e locul ocupat in parc de batranei, ar fi bine daca ai prinde si tu varsta lor, si nu oricum, cu persoana iubita o viata, alaturi. Care e problema, ca tricoul e prea mulat pe tipul respectiv, asta nu-l face mai prejos decat altii. Conteaza trecutul?Poti fi cu cine vrei, indiferent de natie, aspect, esti cu acea persoana pentru prezent si de ce nu pentru viitor, si pentru ca iti doresti asta, te face sa te simti altfel.

De ce suntem  atat de aspru judecati, “schingiuiti” de vorbe? La urma urmei faci ceea ce-ti place si cu cine iti place….de ce sa punem atat de mult accent pe ce se vorbeste in jur….Tocmai din acest motiv vreau sa fac lucruri  care sa ma satisfaca, care sa ma faca sa simt ca traiesc, lucruri pentru care poate voi fi criticata…. so what?!….vreau sa ies sa alerg desculta in ploaie acum?! Ies, desi vecinii vor crede ca nu am toate scandurile batute la mansarda. Vreau sa ma izolez?! O fac, desi unii se vor simti deranjati si nebagati in seama…..Vreau sa fac o surpriza unei persoane?! O fac fara sa am vreun motiv, sau scop …..Vreau sa ma duc la gara la 3 dimineata cu cineva drag, sa dau cu banul, sa aleg o destinatie si sa plec,nu stau pe ganduri si fac si asta,chiar daca am fi considerat  iresponsabili  pentru decizia luata.

Deci, oameni buni, schimbati-va mentalitatea asta invechita. Vrem sa ne fie mai bine, dar pentru asta trebuie sa invatam sa acceptam si sa respectam lumea din jurul nostru. Apeciaza ce ai, cum ai si cat ai!

Paradoxul vremurilor noastre


Am primit azi un mail destul de dragut de la Oti (iti multumesc) cu o serie de paradoxuri ale vremurilor noastre pe care as dori sa vi le impartasesc si voua.

  • Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata.
  • Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
  • Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
  • Cheltuim mai mult, dar avem mai putin.
  • Cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
  • Avem case mai mari, dar familii mai mici.
  • Avem mai multe oportunitati, dar mai putin timp.
  • Scriem mai mult, dar invatam mai putin.
  • Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
  • Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
  • Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
  • Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei incete.
  • Ale oamenilor mari si caracterelor marunte.
  • Ale profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
  • Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit, radem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea târziu, ne trezim prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor, ne rugam prea rar, iubim prea rar, uram prea des.
  • Avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
  • Avem mai multe functii, dar mai putina minte.
  • Mai multe cunostinte, dar mai putina judecata. 
  • Mai multi experti si totusi mai multe probleme.
  • Mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
  • Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des. 
  • Am ajuns pana la luna si inapoi dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. 
  • Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior. 
  • Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. 
  • Am curatat aerul, dar am poluat solul. 
  • Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin.
  • Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, case mai frumoase, dar camine destramate.
  • Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care iti induc orice stare de la bucurie la liniste si la moarte.
  • Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior.
  • Vremuri in care tehnologia iti poate aduce aceasta scrisoare si in care poti decide fie sa impartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi acest mesaj.
  • Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate.
  • Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curand si va pleca de langa tine.
  • O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere.
  • Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment pentru ca intr-o zi nu vor mai fi langa tine.Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai.

Primavara?


Poate parea ciudat pentru ca primavara pentru majoritatea este un anotimp care te readuce la viata, care te umple de caldura si bucurie, dar se pare ca acest lucru nu functioneaza la fel pe toate “motoarele”. Din contra “motorasul” meu imi da uneori senzatia ca intra intr-un fel de “stand-by”. Dar totusi si el mai primeste cateodata cate un “soc electric” de intensitate destul de mare care ii da suflu. Scriu acest scurt post pentru a evidentia cat de importante pot fi aceste “socuri” atunci cand sunt aplicate corect, la momentul potrivit si de catre cine trebuie.

E oarecum incredibil si de neimaginat cat te poate schimba o persoana pe care nu o cunosti, dar care totusi  nu ti vrea decat binele. Eu astazi scriu despre un om care are cel mai sincer suflet posibil si ale carui cuvinte oricat de taioase ar fi uneori sunt rostite pentru a-mi deschide ochii si mintea. Despre acest “soc”  nu pot spune decat  faptul ca este o persoana calda si vesela despre care nu ai zice ca are probleme, dar totusi exista si ele pentru ca daca n-ar mai fi, viata ar fi o rutina; are un stil aparte de a te asculta si sfatui dar in acelasi timp si a te da cu fundul de pamant atunci cand vede ca nu te poate aduce la mal.  Acest “Amper” (daca tot e sa o tinem in astfel de termini, pentru ca nu pot sa i zic altfel acestei persoane) mi-a fixat in cap cateva lucruri destul de importante de care ar trebui totusi sa tinem seama cu totii: 1. Sa fim egoisti atunci cand e cazul, pentru ca nu tot timpul se poate aplica aceasta “axioma”, si sa ne gandim ca totusi noi suntem cei care contam in primul rand si apoi cei din jurul tau, pentru ca in ziua de azi viata a ajuns sa fie o lupta continua pentru supravietuire. 2 Sa nu fugim de probleme oricat de multe necunoscute ar fi in ecuatie, si chiar daca  ajungem la o solutie  dar totusi descoperim ca nu se regaseste printre variantele de raspuns  sa continuam sa luptam cu rezolvarea pana o scoatem la capat. 3 Sa incercati sa aveti cat de cat un stil de viata sanatos, incercati sa va echilibrati cat de cat alimentatia si viata de zi cu zi astfel incat organismul vostru sa poata sa faca fata diverselor situatii neprevazute. 4 Nu regretati niciodata ce ati facut pentru ca toate se intampla cu un scop.

De cate ori sau cat de des vi s-a intamplat sa va scape pe obraz o lacrima de fericire pentru ca cineva drag e fericit/a la randul sau?Si cand a fost ultima oara cand ati facut ceva pentru prima oara? Puneti-va aceaste intrebari si daca raspunsurile va multumesc inseamna ca exista o implinire in adancul sufletului.

Acum sunt absolut convinsa de un lucru, dupa ce fiecare a parcurs aceste randuri, vor fi persoane care vor spune “waw :O fata asta e implinita, a gasit ceea ce avea nevoie”, dar o sa va dezamagesc. Nu este asa dragilor, dar va pot garanta ca am intalnit un prieten mai mult decat special care de fiecare data cand are ocazia nu ezita sa ma jigneasca, dar face acest lucru intr-un mod constructiv pentru a ma schimba si pentru a ma face sa am pe zi ce trece tot mai multa incredere in mine >:D<

Pasarea Colibri – Vis de primavara

O camera micuta dar de prieteni plina
Ce-aveau si foc in suflet si-n ochi aveau lumina
Idei musteau in aer sa stai si sa tot stai
Si asta a fost totul in acea zi de mai

Stiam ce-i rau si bine in lumea de afara
Vorbeam de poluare,ce bine e la tara
Ca banii nu conteaza dar e grozav sa-i ai
Si toate-au fost grozave in acea zi de mai

Aveam muzica buna, fumam dintr-o tigara
In camera doar zambet,afara cer si soare
Si de erai acolo, pierdut si tu erai
Uitai de tot si toate in acea zi de mai.